Termeni și Condiții de livrare a serviciilor de training
Servicii de training – Switch Consultancy SRL
Aplicabilitate
Prezentul document de Termeni și Condiții de livrare a serviciilor de training se aplică tuturor serviciilor de training, conținutului, funcționalităților și tranzacțiilor realizate prin intermediul website-urilor operate de Switch Consultancy SRL, respectiv:
- www.switchlearning.ro
Utilizarea oricăruia dintre website-urile menționate, precum și solicitarea, achiziția sau participarea la serviciile de training oferite prin intermediul acestora, implică acceptarea prezentului document de Termeni și Condiții, în forma sa actualizată.
Switch Consultancy SRL își rezervă dreptul de a modifica și actualiza prezentul document ori de câte ori este necesar, versiunea aplicabilă fiind cea publicată pe website la momentul utilizării sau achiziției serviciilor.
Acest document a fost actualizat la data de 01.03.2026
1. Informații de identificare
Switch Consultancy SRL este o societate comercială română, cu sediul în București, Sector 6, Str. Leaota 15, Cod 061476 având CUI 37540255, denumită în continuare Switch.
Pentru orice întrebări referitoare la serviciile oferite sau la protecția datelor cu caracter personal, ne puteți contacta la adresa de e-mail: contact@switchlearning.ro
2. Cadrul legal aplicabil
- Prezentul document este redactat în conformitate cu:
- Ordonanța de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii;
- Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic;
- Legislația română și europeană aplicabilă serviciilor furnizate online.
- În cazul existenței unor prevederi contractuale specifice (contract de servicii semnat), acestea vor prevala asupra prezentului document.
3. Obiectul documentului
Prezentul document stabilește termenii și condițiile aplicabile achiziției, livrării, anulării și rambursării serviciilor de training furnizate de Switch, în special în cazul:
- achizițiilor online realizate prin intermediul website-urilor Switch;
- sesiunilor de tip open training.
4. Tipuri de sesiuni de training
4.1. Sesiuni dedicate (closed training)
Sesiunile dedicate sunt cursuri organizate exclusiv pentru un beneficiar determinat (persoană fizică sau juridică) și se desfășoară în baza unui contract de servicii.
Condițiile privind livrarea, anularea, reprogramarea și plata sunt cele stabilite contractual.
4.2. Sesiuni de curs deschise (open training)
Cursurile deschise sunt cursuri organizate la date prestabilite, publicate pe website-ul Switch, și sunt accesibile mai multor participanți.
Achiziția se poate face prin:
- contract de servicii;
- comandă de servicii (PO) acceptată de Switch;
- achiziție online cu plata cu cardul.
4.2.1 Achiziția online cu plata cu cardul bancar
În cazul achiziției online, prezentul document constituie contract la distanță, conform OG 34/2014.
4.2.2 Comenzi de achiziție (Purchase Order – PO)
În situația în care solicitarea serviciilor de training se realizează în baza unei comenzi de achiziție (Purchase Order – PO) emise de client, aceasta nu produce efecte juridice și nu este considerată acceptată în mod implicit prin simpla transmitere către Switch Consultancy SRL.
Comanda de achiziție devine valabilă și opozabilă părților exclusiv în momentul în care Switch Consultancy SRL își exprimă acceptul scris, prin unul dintre următoarele mijloace:
- confirmare scrisă transmisă prin e-mail;
- semnarea unei confirmări de comandă;
- semnarea unui contract de servicii care face referire la respectiva comandă.
Până la momentul transmiterii acceptului scris din partea Switch Consultancy SRL, aceasta își rezervă dreptul de a refuza comanda, fără a fi obligată la justificarea deciziei și fără a putea fi angajată răspunderea sa contractuală.
4.2.3 Vârsta minimă pentru participarea la cursuri deschise
Înscrierea și participarea la serviciile de training oferite de Switch Consultancy SRL sunt permise exclusiv persoanelor care au împlinit vârsta de minimum 16 ani la data înscrierii.
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani pot participa la cursuri numai cu acordul expres, prealabil și verificabil al părintelui, tutorelui sau reprezentantului legal.
Switch Consultancy SRL își rezervă dreptul de a solicita, înainte de confirmarea înscrierii sau pe parcursul livrării serviciilor, documente justificative privind acordul reprezentantului legal.
În lipsa acestui acord, Switch Consultancy SRL își rezervă dreptul de a refuza înscrierea sau de a suspenda participarea, fără a fi ținută responsabilă pentru eventuale prejudicii rezultate din această situație.
5. Programarea sesiunilor open training
Sesiunile open training sunt programate în funcție de interesul estimat al pieței.
Fiecare curs presupune atingerea unui număr minim de participanți, menționat explicit în descrierea cursului.
Switch își rezervă dreptul de a amâna sau anula o sesiune de training dacă acest număr minim nu este atins înainte de data de începere a cursului.
6. Anularea sau amânarea cursurilor de către Switch
În cazul anulării sau amânării unei sesiuni open training, clienții care au achiziționat locuri au următoarele opțiuni:
6.1. Rambursarea sumelor achitate
Clientul poate solicita returnarea integrală a sumelor plătite.
- Rambursarea se efectuează integral, în termen de 24–48 de ore de la solicitarea scrisă.
- Solicitarea se transmite la adresa: contact@switchlearning.ro.
- Switch poate solicita informații suplimentare necesare efectuării rambursării (ex.: IBAN, nume complet, bancă).
6.2. Acceptarea unei date alternative
Clientul poate opta pentru participarea la o sesiune reprogramată, la o dată ulterioară propusă de Switch, fără costuri suplimentare.
7. Dreptul de retragere (OG 34/2014)
Conform art. 9 din OG 34/2014, consumatorul are dreptul de a se retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice, fără a preciza motivele.
7.1. Excepția de la dreptul de retragere
În conformitate cu art. 16 lit. a din OG 34/2014, dreptul de retragere nu se aplică în cazul prestării de servicii, dacă:
- executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului; și
- consumatorul a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea completă a contractului.
Prin achiziția online a unui curs de training programat la o dată fixă, clientul confirmă că:
- a fost informat cu privire la data desfășurării cursului;
- este de acord cu începerea prestării serviciului la data respectivă.
8. Livrarea serviciilor
Livrarea serviciilor de training se face:
- fizic (în sală), sau
- online (live / platformă digitală),
în funcție de formatul specificat în descrierea cursului.
Switch se obligă să furnizeze serviciile conform informațiilor publicate și comunicate clientului înainte de achiziție.
9. Limitarea răspunderii
Switch Consultancy SRL nu poate fi ținută responsabilă pentru:
- pierderi indirecte;
- pierderi de oportunitate;
- profit nerealizat;
- orice alte daune care nu pot fi imputate direct unei culpe dovedite.
Răspunderea Switch este limitată la valoarea serviciilor achiziționate.
10. Confidențialitate și GDPR
Fiecare parte contractanta se obligă să nu divulge unei terțe părți informații confidențiale cu privire la acest contract, serviciile furnizate, operațiunile sau afacerile celeilalte părți, fără acceptul scris prealabil al celeilalte părți, cu excepția cazului în care această parte este obligată să divulge informațiile respective ca urmare a unei reglementări legale sau a unei hotărâri judecătorești.
10.1 Natura și scopul prelucrării datelor
Switch Consultancy SRL colectează, stochează și prelucrează informaţii cu caracter personal despre fiecare participant la cursurile de formare și sesiunile de evaluare sau testare. Orice informaţie cu caracter personal pe care o colectăm va fi folosită exclusiv în scopul prestării de servicii.
10.2 Ștergerea și returnarea datelor cu caracter personal
Datele cu Caracter Personal se vor păstra în masura în care Switch Consultancy SRL are o obligație legală în acest sens, caz în care datele vor putea fi păstrate doar pe perioada cerută expres de legislația aplicabilă și prelucrate exclusiv pentru scopurilor specificate în legislația aplicabilă, iar nu în alte scopuri.
Categoriile de date cu caracter personal colectate pot include:
- Nume și prenume, adresa de email de companie sau personală
- Număr de telefon de companie sau personal
- Departament
- Imagini / fotografii ale participanților pe durata activităților practice
- Evaluarea de către participanti a cursului și a prestației trainerilor
- Acordul pentru utilizarea referințelor și recomandărilor în scopuri de marketing, acordul pentru recontactare
- Conținut specific pentru evaluări și testări ale participanților înainte sau după curs
- Conversații între participanți și angajații Switch Consultancy SRL sub formă de mesaje, email
- Conversații între reprezentanți ai companiei client și angajații Switch Consultancy SRL sub formă de mesaje email sau text (SMS).
10.3 Prelucrarea datelor cu caracter personal
Politica noastră de confidenţialitate prevede luarea tuturor măsurilor necesare pentru a ne asigura că toate Informaţiile cu caracter personal sunt prelucrate onest şi legal si aceasta poate fi consultata online la adresa https://www.switchlearning.ro/politica-de-confidentialitate
Luăm toate măsurile necesare pentru a implementa şi pentru a menţine această Politică de confidenţialitate.
În domeniul său de responsabilitate, își va structura organizarea internă astfel încât să poată îndeplini cerințele specifice de protecție a datelor. Va implementa măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a asigura o protecție adecvată a datelor principale care îndeplinesc cerințele GDPR, în special articolul 32 din GDPR.
Switch Consultancy SRL trebuie să implementeze măsuri tehnice și organizatorice pentru a asigura în permanență confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistenta sistemelor și serviciilor asociate procesării. Switch Consultancy SRL este conștienta de astfel de măsuri tehnice și organizaționale și este responsabilă pentru a se asigura că acestea oferă un nivel adecvat de protecție împotriva riscurilor la care sunt expuse datele care urmează să fie procesate.
Datele sunt arhivate în mod securizat :
· în format electronic pe platforma IT a Switch Consultancy SRL sub forma de fișiere Excel, Word, pdf, imagini și
· Arhivate manual pe formulare tipărite pe hârtie, organizate în dosare
Switch Consultancy SRL garantează că angajaților și altor persoane care acționează în numele lui în prelucrarea datelor nu li se permite să prelucreze alte date decât cele furnizate.
Switch Consultancy SRL garantează, de asemenea, că astfel de persoane autorizate să proceseze date cu caracter personal au datoria de a păstra confidențialitatea sau sunt supuse unei obligații legale corespunzătoare de a păstra secretul.
De asemenea, datoria de a păstra confidențialitatea / secretul continuă să se aplice și după încheierea acestui contract.
10.4 Destinații pentru prelucrare datelor, practici curente
Destinațiile prelucrării datelor cu caracter personal sunt următoarele:
|
Număr curent |
Destinație |
Destinatar |
|
#1 |
Emiterea certificatelor de participare individuale (Nume, Prenume, data participarii la curs, Numele companiei) |
Participantul |
|
#2 |
Raport centralizat al formularelor de evaluare (Nume participanți și evaluarea propriu zisă) |
Compania client prin reprezentanții săi, management sau departament de resurse umane |
|
#3 |
Registrul de prezență al cursanților |
Utilizat în scopuri de evidentă, audit intern, evaluare ISO și dovezi pentru autoritățile fiscale, verificări de către terțe companii („background check” doar prin solicitarea expresă a participantului) |
|
#4 |
Înscrierea în registrul public de acreditări și certificări pe situl web www.switchlearning.ro exclusiv cu acordul participantului. Se aplică doar pentru cursurile care se finalizează cu acreditare sau certificare |
Orice vizitator al www.switchlearning.ro |
|
#5 |
Email de mulțumire la finalul cursului. Trimis de către trainer. Include link-uri pentru descărcare către imaginile de la curs și materiale de studiu suplimentar |
Participantul la curs |
|
#6 |
Centralizare rezultate evaluari și testări cursanți |
Compania client prin reprezentanții săi, management sau departament de resurse umane, cursanți |
|
#7 |
Retransmiterea de diplome și certificate de participare în format scanat la solicitarea participantului sau a departamentelor autorizate din compania client |
Compania client prin reprezentanții săi, management sau departament de resurse umane, cursanți |
|
#8 |
Foi de prezență pentru departamentul de resurse umane al clientului |
Persoană de contact alocată de client pentru comunicarea aspectelor administrative ale cursului |
Este posibil să divulgăm informaţiile cu caracter personal ale clienţilor în cazul în care legea, o decizie judecătorească sau regulamentele guvernamentale ne obligă să facem acest lucru.
10.4 Raportarea incalcarilor
Sesizarea oricărei încălcări a politicilor de mai sus se poate face la adresa contact@switchlearning.ro
11. Soluționarea reclamațiilor și litigiilor
Pentru reclamații, clienții pot transmite o solicitare scrisă la: contact@switchlearning.ro
În cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, clientul se poate adresa:
instanțelor judecătorești competente din România.
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – www.anpc.ro;
platformei SOL (Soluționarea Online a Litigiilor), conform Regulamentului UE nr. 524/2013;
12. Dispoziții finale
Prin achiziționarea serviciilor de training oferite de Switch Consultancy SRL, clientul confirmă că a citit, a înțeles și acceptă prezentul document, Termeni și Condiții de livrare a serviciilor de training redactat în conformitate cu legislația aplicabilă comerțului electronic.
